"Viaţa este frumoasă, este bună, este plină de bucurii, dar..." - spuneaţi dumneavoastra - că totul se învârteşte între "realitate" cu sensul de viaţă mecanică, impusă de mersul general la tineretului şi inimă. Eu aş zice suflet, căci inima, ea însăşi, este ceva prea real.
Copiii de azi sunt foarte chinuiţi, dacă nu din punct de vedere material, sunt chinuiţi spiritual, chinuri mai grave, cred eu.
Faptul că totul este după tipic, căci înainte noastră au mai trăit copii, şi noi trebuie să respectăm mersul impus de ei, şi faptul că dupa noi vor mai trăi copii, si noi trebuie să le fim exemplu, ne face noi înşine maşini şi ne obligă să nu mai gândim noi înşine, ci să pornim cu concepţii greşite.
Deci mergem după anumite reguli, deci nu am depăşit stadiul împotriva căruia luptăm cu vehemenţă de atâta timp.
Acest mod de viaţă ne face să neglijăm sufletul, care - ca o celula în mediu neprielnic - se transformă în spor şi nu mai reacţionează, devenind un "obiect fără viaţă" în trupul nostru.
Noi nu putem să avem cu cineva discuţii deschise deoarece ştim - fiindcă ni s-a spus - că nu există decât foarte rar prieteni adevăraţi. Deci ne izbim tot de limitele acestea nenorocite. Chiar şi faptul că avem numai 10 minute la îndemână este tot ceva care pledează împotriva comunicaţiei dintre noi, cei tineri, şi societatea din jur, chiar şi tinerii de aceeşi vârstă.
Aşa că problema problema noastră nu este iubirea, profesorii, sau părinţii, ci o problema mai adâncă - a sufletului singur, a unui suflet care trebuie să poarte în cârcă legenda luptatorului singur, care se ştie că nu va birui niciodată, chiar dacă este reprezentant al binelui, chiar dacă este un reprezentant al răului.
Nu toţi tinerii vor vorbi despre acest suflet, pentru că deja el este "un obiect mort", cum ar fi în general la premianţii înrăiţi (căci l-au neglijat).
În schimb toţi se vor pretinde sensibili - lucru pe care îl putem intitula tristeţea omului care simte că pierde ceva nedefinit, fără să ştie ce; şi totuşi, aceşti oameni pot fi scăpaţi, ajutaţi. Cum? - veţi întreba - trebuie prelucraţi toţi oamenii pentru asta, toţi, pentru că singuri nu vom reuşi.
Sincer vorbind, eu cred că ma închid faţă de oamenii din jurul meu, căci văd că nu am ascultare, nimeni nu prea înţelege problemele celui de lângă el, şi chiar dacă încearcă, le va trece prin sita gândirii sale şi va răspunde cu propriile întrebări, pe care le crede general valabile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu