Infect

O gură spumenândă
Un creier înşirat
Un os cu măduva prelinsă
     Un miliţian, un fotograf,
          O gaură în pământ -
     E tot ce se alege
                O
                  m
                    u
                      l

                         d
                           e
                             z
                               v
                                 o
                                   l
                                     t
                                       a
                                         t

Aproape

Şi încep iar să-mi imaginez...

Mă văd vorbind cu ea ore în şir despre tot, toţi şi toate, seara, întinşi în pat, comozi. Să ne uităm la filme, din când în când, dar niciodată să nu le vedem până la final... Să mai ieşim la o cafea printr-un bar retras, cu miros de fum stătut şi preţuri mici. Să ajungem acolo mergând prin bălţile şi noroaiele oraşului ăsta aglomerat. Să încercăm o plimbare pe bulevand, dar s-o facem rapid, nerăbdători să ajungem acasă. Să o îmbrac în hainele mele mai mari şi să râdem ce caraghios arată. S-o privesc fix minute în şir, până se ruşinează şi se intimidează. Să-i ofer, măcar pentru câteva ore, siguranţa şi confortul călduros de care are nevoie orice femeie strânsă în braţe de un bărbat. Să adormim cu mâna mea jucându-ne în părul ei şi să ne trezim nas în nas, sărutându-ne înainte să ne dezmeticim complet, să lenevim până aproape de amiază.

În fiecare zi...

Momentan, mă gândesc serios dacă, să-i spun că m-am îndragostit de ea sau nu. Mi-e frică de cum o să reactioneze...

Mă mai gândesc la asta!

Prima treapta

Am început să meditez asupra lucrurilor pe care, de cele mai multe ori, le trec cu privirea. Cum ar fi frumuseţea, şi cât de relativă şi subiectivă este ea.

Ce înseamnă, de fapt, frumos? La ce se rezumă? Care sunt standardele, şi care sunt limitele? Cum recunoşti frumosul? Cum ştii când îl vezi şi când trece pe lângă tine?

Cliseele cu "frumuseţea vine din interior" şi "fiecare este frumos, în felul lui" chiar sunt un pic depăşite. Vorbesc despre... habar n-am despre ce vorbesc! Sunt un pic extatic. Gata, mi-am adus aminte! Vorbesc despre frumuseţea psihologică! Oamenii sunt cu adevărat frumoşi când gândesc. Dar frumuseţea doare, în cazul asta...

Nebunul din munţi III

Romantismul, romantismul este o secreţie a unui suflet înflorit, deci, doresc ca sufletul nostru să fie înflorit, deci aş vrea să fim ajutaţi sau măcar să nu fim opriţi...

Până nu demult eram sigur, sau mai bine zis credeam că poţi iubi numai fizicul; de fapt, auzisem doar că poţi iubi şi psihicul, şi modul de a gândi, moralul, şi, în general, tot ceea ce poate zace în cutia craniană şi în acea parte care se află undeva în piept, si numită "suflet".

Dar nu vroiam să cred, de câte ori îmi plăcuse o fată ca fizic, nu puteam să sufăr comportarea şi modul în care gândea, aşa că nu puteam să cred că aceste două calităţi o să le pot întâlni în aceeşi persoană.

Ceea ce e în suflet şi în minte, e mai puternic decât fizicul, aşa că e mai bine să iubeşti întâi sufletul şi apoi fizicul, sau cel puţin pe amândouă deodată.

Când te îndrăgosteşti de fizic e aşa cum ai intra în apă la mare, din ce în ce mai adânc, până îţi trece de cap. Dar ştii că mereu există şi malul celălalt.

Pe când atunci când te îndrăgosteşti de suflet e ca şi cum ai merge într-o apă mică până la glezne, mult timp, şi apoi ai întâlni o groapă adâncă în care te prăbuşeşti şi nu mai poţi ieşi căci pereţii sunt drepţi.

Nu are importanţă ce se va întâmpla mâine. Decât te întristezi... asta o să faci toată viaţa şi degeaba.

Măsură în care va influenţa viitorul tău. Nu trebuie să fii niciodata pesimist, strică la ficat. Fii vesel şi să nu-ţi pese.

Ideologia şiretului: intru prin ce gaură încap.

Mulţi zic că nu am ambiţie.
E adevărat, dar ambiţia nu ajută la nimic. Eu am ceva mai folositor: voinţă. Este însă necesar să mi-o trezească ceva, şi mai puţin lucru... şi puţin cum sugera...

Daţi-mi!

Daţi-mi tot ce am nevoie sa fiu eu, daţi-mi un minut cu Dumnezeu...

Shh, acuma vorbim...

- Auzi, dă-mi şi mie conştiinţa Ta, conştiinţa de-a visa, cu nefiinţă să mă pot juca, şi-n ruga mea ascultă-mă,   şi-n sine Tu ascunde-mă, şi azi uităţi-mă... Şi ştiţi că iar vă privesc cu frică, daţi-mi sunetul din sufletul ce vă ridică... Ce mă ridică... Daţi-mi!


Uneori îmi imaginez dialoguri cu Dumenezeu. E ca şi cum mi-aş imagina discuţii cu prieteni imaginari, despre care sunt conştient că sunt doar în mintea mea. În ultimul timp, îmi imaginez cum Îi acord mustrări gratuite, cum Îl iau putin la mişto, sau peste picior.

Ultima oara I-am spus aşa:


- Auzi, băi Asta!... Ia uită-Te puţin pe Pământ, să vezi care e mişcarea. Îţi place? Unde e iubirea şi milostivenia aia pe care o tot promiţi? Zi Tu, nu meriţi sa fii un pic tras de urechi? Amice, asta nu e o joacă... Ai aproape 7 miliarde de oameni în grijă, şi Tie îţi arde de glume şi de ars aiurea prin Rai? Ia treci Tu frumuşel, şi fă curat pe unde e murdar, şi să n-aud comentarii! Ştii că am dreptate, că Ţi-ai cam bagat picioarele în ultima vreme. Sper să nu se mai repete!


Mă simt ca scos din vis, undeva la mijloc între r.e.m. şi realitate, cu ambigue tente de vis lucid. E puţin euforică starea, şi mă transformă într-un boem şoarece de bibliotecă pironit în faţa calculatorului. Poate ştiai, Dar Alfred Adler sugera că visele ar putea fi "pregătiri emoţionale" pentru rezolvarea unor probleme din starea de veghe, împingând individul de la simţul comun la logica proprie. Problema este că nu există o regula legată de reziduurile sentimentale ale visului, care pot fie intări, fie inhiba acţiunea contemplată.

Iar ultimul meu vis m-a speriat rău de tot...

Nebunul din munţi II

Iubirea - e greu de spus ceva despre ea, poate numai din cărţi, căci noi nu am atins-o şi nici nu o vom atinge, căci nu suntem departe de a ni se impune şi aleasă.

Să nu uităm excepţiile!

An de an - nu în mod direct - ne sunt spune unele concepţii şi, fără să ne dăm seama, ele se înfig în noi nemaipărăsindu-ne.

Cum fetele au o piedică ascunsă, care le spune: păstraţi-vă vinginitatea? S-au născut oare cu această concepţie? Oare animalele din care ne tragem îşi pun vreo întrebare în acest domeniu, atunci cum de noi o avem... Bineînteles, "raţiunea umană", se va spune. Eu aş răspunde "înrăirea umană".

Nu spun că fetele sunt rele şi noi dumnezei, sunt de acord că ideile lor sunt un răspuns la comportările noastre. Dar comportările noastre dupa sex nu sunt oare o caracteristică, impusă de bariere - care ne împiedică să ascultăm de suflet în comportările noastre cu semenele...

Deci, cer în continuare un ajutor tuturor - să ne creadă capabili de a gândi, să ne trateze ca atare, să ne respecte sufletul, să nu ne impună gândirea lor.

Cred că nu există defect care să primeze. Şi nici calitate.

Cred însă că aş iubi o fată mai ales dacă ar acţiona numai după cum îi spune creierul, fără să asculte de alte îndemnuri. Spun creierul, întelegând prin asta un creier fără influenţele de zi cu zi ale celorlalţi, pe care îi consider - şi cred că nu voi fi minat din cauza asta - nocivi.

Ce cred că primează - aspectul fizic sau in intelectul - într-o iubire? În iubirea mea, normal, puterea de a gândi a fetei respective.

Fizicul este un lucru trecător, şi prin fizic, mulţi înteleg sexul. Eu aş iubi o fată fără să mă gândesc la ea din punct de vedere sexual... ci să o consider o prietenă, deci prietenia se poate întretăia cu iubirea.

Dacă vă întrebaţi de ce nu vorbesc de părinţi sau de profesori ?!...

Pentru că ar însemna egoism din partea mea să mă refer la lucrurile din universul meu. Eu vreau să port aici o discuţie ca un reprezentant ceva mai conştient al "mulţimii".

În ultima săptămână s-au petrecut lucruri destul de obişnuite, care mi-au creat certitudinea că tineretul de azi, şi, odată cu el, cel viitor, trebuie salvat de la moartea sufletului.

Căci aşa cum apendicul a devenit un organ nefolositor, s-ar putea, cu anii, ca şi sufletul să nu mai fie decât ceva fără sens, şi să ne căutăm nevestele şi prietenii băgând o fisă într-un calculator.

Deci, cer societăţii (vreau să nu se uite - în aceasta includ şi tinereul ) să ne ajutăm sufletul.

Cei care spun: "ah, tineretul de astăzi", nu au nici o vină, îi pot considera doar nişte oameni care au trăit singuri, nu au fost ajutaţi şi au ajuns astăzi demni de milă. Vreau totuşi ca generaţiile viitoare să nu mai fie demne de milă, şi pentru aceasta trebuie să facem şi noi un pas înainte, cu toate că suntem aproape sacrificaţi.

Deci, vă rog încercaţi să ne ajutaţi şi convingeţi societatea să ne iubească! Să ne ajute.

Nu am spus nimic despre elementele negative, cum ar fi - hoţi, criminali, puşlamale. Voi încerca să diagnostichez. Unii - sau nu au avut un suflet din naştere, şi despre aceştia nu are sens să vorbim. Sau el a fost predispus să se distrugă, să se nimicească şi nu îl putem opri.

Banalităţile nu sunt pasiunea mea

Dar ea, ea fumează frumos, şi cu poftă. Parcă iese altfel fumul din gura ei, mai calm şi mai lent, de parcă nu-i pasă că o să se piardă în aer. Iar eu, aş vrea să fiu eu fum de ţigară... s-o ating putin, chiar dacă mă dă afară repede şi trece la urmatorul fum.